Născut-din-nouism
Autor: Richard Ochs  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Memphis in 19/09/2011
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Se vorbește mult în zilele acestea despre creșterea rapidă a cultelor/religiilor. Martorii lui Iehova, Știința Creștină, Mormonism, Biserica Unită și o serie de alte grupuri religioase mai mici fac convertiri de proporții uluitoare. Cu toate astea, efectul total al acestor grupări este eclipsat de o mișcare care, în ultimii ani, a crescut, incluzând peste 30% din populația Statelor Unite. Evoluția teribilă a ceea ce ar putea fi numit “născut-din-nouism” influențează toate segmentele societății noastre. De fapt, în cazul în care ultimele rezultate prezentate de sondajele de opinie din mediul religios sunt corecte, acest fenomen – Născut din Nou – ar putea fi privit ca fiind cultul cu cea mai rapidă dezvoltare din America. “Născut-din-nouismul” a pătruns în denominațiunile fundamentaliste ca drojdia în aluat, și s-a extins în întreaga cultură. Candidații adoptă acest lucru pentru a primi voturi, conducătorii il folosesc pentru a atrage mulțimi, fotbaliștii il proclamă pentru a atrage atenția asupra violenței lor de Duminică, și lumea de afaceri îl promovează pentru a face bani. Chiar și presa lumească, radioul și televiziunea, au găsit ca fiind la modă să strecoare ocazional cuvintele “naștere din nou” în discursurile lor sau în materialele tipărite.

Faptul că lumea a intrat în turma “Născuților din Nou” cu scopul de a profita de pe urma acestui lucru este trist, dar nu este surprinzător! Noi chiar nu ar trebui să ne așteptăm la altceva de la oamenii orbi spiritual. Adevărata tragedie este că întregul haos a fost creat și răspândit de “Biserică”, și acum este lăudată ca fiind o mare trezire a creștinismului.

Adevărul este că o mare parte a evanghelismului contemporan, ca în biserica din Sardes, pare a fi în viață, dar de fapt este mort (Apoc. 3:1). Și nu-i putem învinui pe atei, pe agnostici sau pe liberali pentru această situație. Nu, vina este doar a acelor presupuși “credincioși ai Bibliei”. Erezia a fost predicată ca fiind adevăr și propagată cu zel exclusivist, sectar. Ca rezultat, mulţimile au crezut o minciună și sunt conduse spre iad de pe băncile bisericii, cu Biblia în mâini și rugăciunea pe buze. Mulți alții au devenit deziluzionați de toată fățărnicia și de falsa "împlinire", și au ajuns la concluzia că, până la urmă, nu există nimic adevărat in legătură cu această "naștere din nou".

 

Adevărul schimbat în eroare

“Dar nu învață Biblia la fel ca mine, ca trebuie să ne naștem din nou? Nu a fost aceasta o invățătură de bază a Domnului nostru, a apostolilor Săi și a Bisericii de-a lungul timpului?” Da, cu siguranță a fost, și fără această învătătură nu există creștinism adevărat. Dar eroarea ascunsă în terminologia biblică rămâne tot eroare. În acest caz, al mișcării “născut-din-nouism”, terminologia scripturală este folosită pentru a învăța exact opusul înțelesului original. Măreața doctrină a nevoii de regenerare a omului este prezentată intr-un mod care neagă ceea ce ar trebui să învețe. Enunțată simplu, erezia este acesta – oamenii sunt născuți din nou ca rezultat a ceva ce ei fac. Acest ceva poate fi “mergeți înainte” la încheierea unui mesaj evanghelistic, luarea unei “decizii” pentru Cristos, sau “pocăința” și “credința” în Evanghelie. Oricare ar fi cerința prezentată păcătosului, impresia dată este că însuși omul păcătos este cel care aduce cu sine regenerarea.

Rezultatele triste ale unei astfel de învățături pot fi văzute peste tot în jurul nostru. Evangheliștii care cred ca omul mort în păcat poate și se va întoarce la Dumnezeu daca i se prezintă modul corect de stimulare emoțională și psihologică, împing și constrâng oamenii pierduți înspre a lua “decizii”. Orice e necesar pentru a aduce oamenii în față, pentru a ridica mâna sau pentru a semna un cartonaș, este încercat de către “câștigătorii de suflete” de astăzi. Întâlniri foarte emoționale, chemări prelungite, refrene muzicale repetate, și chiar tactici înșelătoare de a avea consilieri, plasați strategic în audiență, care să vină în față la momentul “chemării” – toate cu iz de tehnici de psihologie ale mulțimii.

Toți cei care vin în față (sau ridică o mână, sau semnează un cartonaș) sunt apoi instruiți să creadă că Dumnezeu a intrat în viața lor, și astfel ei sunt de acum “salvați”. Deși, în interiorul lor, ei știu că nu s-a întâmplat nimic cu adevărat. Evanghelistul a făcut ceva, persoana pierdută a făcut ceva, dar Dumnezeu nu a făcut nimic. Nu a fost nici un miracol. Persoana își poate da acordul mental asupra doctrinei nașterii din nou și să încerce să se bucure de ea, dar nu a fost nici o trecere supranaturală de la moarte la viață (Efes. 2:4-51). Acesta este motivul pentru care majoritatea convertirilor ale acestui “nascut-din-nouism” nu prezinta nici un interes real pentru Dumnezeu, și mulți cad complet după o lună sau două.

Faptul că unii oameni sunt aduși in Împărăție în situații ca acestea, este, fără îndoială, adevărat. Dar asta, în ciuda acestor metode, nu din cauza lor. Dacă ne întoarcem la pasajul din Scriptură cel mai des citat cu privire la nașterea din nou, Îl vom găsi pe Domnul învățând exact opusul a ceea ce fac “câștigătorii de suflete”.

 

Trebuie să vă nașteți din nou

În al treilea capitol al Evangheliei lui Ioan, Isus îi spune lui Nicodim: “Trebuie să vă nașteți din nou”. Ce a vrut să spună Domnul prin această afirmație? În primul rând, trebuie menționat că Isus nu a spus nimic în legătură cu o acțiune sau decizie pe care trebuie să o facă Nicodim, nu i-a spus nici măcar să se pocăiască și să creadă Evanghelia. De fapt, Isus nu i-a spus lui Nicodim să facă nimic! “Trebuie sa te naști din nou” nu a fost o poruncă pe care Nicodim trebuia să o asculte, a fost pur și simplu o declarație, o afirmație a unui fapt. Nicodim, în orbirea lui, nu a ințeles această afirmație și a intrebat cum poate cineva să facă un astfel de lucru – un om “poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale și să se nască?” Isus i-a răspuns: “Eu nu iți spun ție să faci ceva, eu vorbesc despre ceea ce Dumnezeu face”. “Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, și ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ți-am zis:  Trebuie să vă nașteți din nou. Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.” (Ioan 3:5-8)

Tehnicile și învățăturile moderne ale evanghelistului sunt total absente în această relatare. Domnul nu i-a dat lui Nicodim “Patru legi spirituale” nici vreo instrucțiune “Cum să fii născut din nou” și, cu siguranță, nu a folosit trucuri de manipulare. Regenerarea este o lucrare supranaturală a Duhului lui Dumnezeu.

Noi putem, și trebuie, să spunem oamenilor să se intoarca de la păcatele lor și să creadă Evanghelia, dar făcând acest lucru, noi ar trebui sa conștientizăm că, atunci când un om se pocăieste și crede,  este rezultatul lucrării de regenerare a lui Dumnezeu, care lucrează în el. În caz că nu este așa, și omul trebuie să ia inițiativa pentru salvarea personală, atunci ar fi imposibil sa eviți faptul că oamenii nu au nevoie de regenerare deloc, dar posedă în sine o bunătate înnăscută, care-I face să-L caute pe Dumnezeu. Dar apostolul Pavel învață clar contrariul când scrie: “Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut și au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.” (Rom. 3:10-12)

Aici Pavel afirmă clar că nu este nici o “umbră de bunătate” în om care să-l faca să raspundă Evangheliei. De fapt, omul, orbit de păcat și de Satan, nici măcar nu înțelege Evanghelia. El este într-o răzvratire totală împotriva lui Dumnezeu și împotriva adevărului Său. Dacă regenerarea ar depinde de dorința omului după Dumnezeu, nimeni nu ar fi vreodată născut din nou, pentru că “nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu”. Mai mult decât atât, dacă întoarcerea la Dumnezeu i se atribuie în cele din urmă omului, creștinismul nu se transformă în altceva decât într-una din religiile lumii bazate pe om, care învață mântuirea prin fapte. Și astfel de sisteme, centrate pe om, oferă o speranță falsă, pentru că este pur și simplu imposibil ca un om păcătos să facă altceva decât ceea ce este – el are nevoie de o inimă nouă, el trebuie să fie născut din nou!

Înca o dată, trebuie subliniat faptul că noi existăm, cu siguranță, pentru a spune oamenilor să-L caute pe Dumnezeu. Trebuie să le spunem să creadă și să-l primească pe Cristos! Dar aceste sfaturi și porunci vor ajunge la urechi surde, din punct de vedere spiritual, dacă Dumnezeu nu transformă mai întâi viața oamenilor, prin lucrările interioare ale Duhului Sfânt.

Ați putea protesta că acest lucru face din Dumnezeu ultimul care decide cine este mântuit. Pentru asta, apostolii și prorocii ar striga în cor: “Amin!”, “Mântuirea este de la Domnul!” Creștinii, așa cum spune Ioan în primul capitol al Evangheliei sale, sunt oameni “născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:13). De aceea îi mulțumim lui Dumnezeu când cineva este convertit. Noi știm că Dumnezeu a făcut, prin har, o minune – minunea suverană, supranaturală a nașterii din nou.

Acest adevăr ar trebui sa ne dea încredere să prezentăm Evanghelia adevarată, pură, știind că nu depinde de noi convertirea oamenilor la creștinism. Ar trebui, de asemenea, să ne aducă pe genunchi în fața lui Dumnezeu, care este suveran în ceea ce privește mântuirea noastră.

Numai El poate înlătura inima de piatră, dându-ne o inimă nouă!

Numai El poate da viață celor morți!

Numai El merită binecuvântarea, gloria și cinstea!

 

Traducere după Born-againism, de Richard Ochs.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1107
Opțiuni